Primul pas în terapie: relația terapeutică

Experințele pe care le trăiesc prin prisma meseriei pe care mi-am ales-o, mă provoacă mereu să analizez și re-analizez atitudinea, tehnicile, modalitățile de intervenție și maniera de adresare cu scopul de a le îmbunătăți și de a oferi servicii profesionale cât mai bune. De aceea mi-am dorit să împărtășesc cu voi concluziile mai multor studii despre relația dintre un logoped și clientul său.

De ce este importantă?

Cei mai mulți cercetători consideră că o relația terapeutică pozitivă reprezintă o caracteristică principală în profesiile ce au o abordare centrată pe client. Însă identificarea acelor elemente ce definesc o relația terapeutică bună (din punct de vedere științific) reprezintă o misiune anevoioasă. Putem identifica în genere una dintre componentele ce o caracterizează, aceasta fiind calitatea legăturii emoționale dintre client (copil) și terapeut. Această legătură emoțională bine stabilită reprezintă ”motorul” relației, piesa indispensabilă pentru o colaborare favorabilă.

Relația terapeutică- predictor al rezultatelor în terapia logopedică?

Mai multe studii realizate în trecut având ca reper declarațiile clienților (adulți) despre relația cu logopedul lor au conturat o serie de trăsături ale specialistului și câteva caracteristici ale relației terapeutice.

Printre însușirile pe care trebuie să le aibă un terapeut, așa cum au declarat beneficiarii, se regăsesc:

  • Abilități interpresonale bine dezvoltate
  • Empatia autentică (abilități de ascultare activă și acceptare)
  • Flexibilitate
  • Asertivitate
  • Încredere
  • Simțul umorului
  • Autenticitatea (a nu juca un rol)

În paralel s-au studiat și părerile copiilor despre calitățile unui logoped, prielnice intervenției, și s-au conturat câteva precum:

  • Abilitatea de a fi relaxat în cadrul terapiei
  • A fi drăguț
  • A-și păstra calmul în situații critice
  • A-i ajuta
  • A fi înțelegător și tolerant
  • A le respecta dorințele și preferințele

În ceea ce privește relația terapeutică, într-un studiu realizat de Ferguson și Armstrong  în care au examinat interacțiunile dintre client și specialist a arătat că rolul și atitudinea de expert al unui logoped întărește neputința clienților ceea ce îi descurajează poziționându-i  într-un rol dependent. (Ferguson, 2004)

Într-o altă cercetare realizată de Bickman și colegii săi (2004) este evidențiată importanța relației terapeutice în lucrul cu copii. Aceștia au ajuns la concluzia că o relație nereușită între terapeut și copil poate produce o serie de consecințe nefavorabile în sensul că împiedică efortul și implicarea copilului , crește rezistența la intervenția terapeutului și poate duce la finalizarea prematură a terapiei. În același timp, este important să existe o legătură de atașament securizantă, ceea ce le  permite copiilor să facă față dificultăților mult mai ușor.

Un grup de cercetători a realizat un studiu în care 6 copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani au răspuns la mai multe întrebări despre relația terapeutică fiind structurate pe mai multe teme precum: ”logopedul ca sursă de joacă și distracție”, ” diferențele de putere”, ” încredere”, ”rutină și ritualuri”, ” confuzie de rol” și ” caracteristicile fizice al logopedului”.

Au aplicat un interviu semi-structurat combinând activități practice cu întrebări prin care ei trebuiau să descrie relația pe care o au cu logopedul lor. Le-au cerut să deseneze, să povestească despre cea mai plăcută  sau mai puțin plăcută amintire pe care o au din timpul terapiei; să spună ce și-ar dori să schimbe la terapeutul lor și să-și imagineze ce ar înseamna un logoped ”rău”.

Rezultatele  studiului au scos în evidență importanța relației logopedului cu copilul, faptul că logopedul se străduiește să intre în lumea copilului construind premisele ca această relație să aibă succes.

În ansamblu, toți copiii participanți au apreciat contextul distractiv prin care se realizează intervenția, relația de egalitate dintre logoped și copil, rutina și ritualurile (de întâmpinare sau la plecare), cunoașterea nevoilor lor și atmosfera securizantă ce le inspira încredere.

Când și cum ia naștere legătura logoped-client?

În cadrul studiului prezentat anterior, cercetătorii au extras câteva concluzii despre cum se formează legătura dintre logoped și copil. Ei susțin că relația s-a construit prin activități distractive și plăcute, oferirea oportunității de a alege activități, jocuri, jucării și încurajarea copiilor în activități.

În ceea ce privește diferențele de putere dintre terapeut și copil, inevitabil logopedul preia rolul adultului în relație însă există o limită subtilă între a avea influență absolută și a-i permite copilului să se manifeste în învățarea naturală (să aibe inițiativă). Această diferență este esențială luând în considerare poziția vulnerabilă a copilului ce prezintă o tulburare de comunicare și faptul că el este mult mai susceptibil în a se simți lipsit de voință și încredere în sine.

La începutul terapiei părinții și copiii trebuie să se pună în acord cu scopul intervenției, ceea ce aduce în discuție rolul logopedului de a clarifica încă din debutul intervenției, obiectivele și sarcinile pe care le au de făcut atât copilul cât și părinții. Tot în cadrul studiului prezentat, unii copii nu au înțeles exact rolul lor sau cel al logopedului în procesul terapeutic ceea ce a periclitat relația dintre cei doi.

De asemenea, un alt element ce poate afecta relația, adus în discuție de cercetători, se referă la faptul că unii logopezi se concentrează pe dezvoltarea limbajului conform standardelor vârstei, nefiind adaptate nevoilor actuale ale copilului.

Cu toate aceste informații, sunt totuși destul de puține cercetări pe această temă și mult mai puține despre relația terapeutică în terapia logopedică cu copii. Însă, acestea vin în completarea observațiilor empirice din practica personală.

Așadar, întotdeauna este nevoie de doi pentru o relație armonioasă și funcțională.

Gânduri bune, Georgiana Trancău!

 

Bibliografie:

  1. Bickman, L., Andrade, A.R.V., Lambert, E. W., Doucette, A., Sapyta, J., Boyd, A. S., et al. (2004). Youth therapeutic alliance in intensive treatment settings. The Journal of Behavioural Health Services & Research, 3(2), 134-148.
  2. Ferguson, A. & Armstrong. E. (2004). Reflections on speech-language therapist talk: Implications for clinical practice and education. International Journal of Language and Communication Disorders, 39, 469-507.
  3. Fourie, R., Crowley, N., Oliviera, A. (2011). A qualitative exploration of therapeutic relationship from the perspective of six children receiving speech-language therapy. Topics in language disorders, 31 (4), 310-324.

Sursa foto: http://www.unsplash.com

 

Un gând despre „Primul pas în terapie: relația terapeutică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s