Anul acesta, pentru prima oară, am avut ocazia să susțin o prezentare în cadrul Conferinței Internaționale ABA. Am ales un subiect despre care se vorbește prea puțin și cu toate acestea, situații de acest tip sunt des întâlnite, resursa umană specializată rămânând în continuare insuficientă în raport cu numărul de cazuri.
Lucrarea prezintă drumul parcurs de un copil cu diagnostic complex, printre care și cel de tulburare de spectru autist, în construirea primelor cuvinte. Mi-am propus să aduc în prim plan utilitatea îmbinării mai multor metode pentru creșterea numărului de verbalizări și sunete produse de către copii.
Asocierea metodelor din terapia logopedică cu cele din analiza comportamentală aplicată (ABA) poate ajuta la construirea sunetelor și cuvintelor atât în cazul unui diagnostic de tulburare de spectru autist, cât și acolo unde sunt prezente și alte diagnostice asociate ce îngreunează de multe ori dezvoltarea vorbirii.
Până în prezent am obținut aceste rezultate, procesul terapeutic fiind în desfășurare:
Și în final resursele de documentare:
Cu siguranță ne vom vedea și anul viitor! 🙂
Gânduri bune, Georgiana Trancău!
One Comment