Acest articol a fost scris de către Julie Erdmann specialist în terapie logopedică acreditat ASHA (American Speech-Language-Hearing Association), având peste 10 ani de exepriență în lucrul cu copiii mici.
Mi-a plăcut acest articol pentru explicațiile succinte și clare pe care le expune Julie Erdmann, adaptând informațiile de specialitate și adăugându-i o notă personală. Am ales să traduc acest articol pentru că împărtășesc aceleși idei despre intervenția timpurie precum cele descrise mai jos.
În activitatea mea de lucru (atât cu copii cu dezvoltare tipică cât și cu copii cu TSA) mă ghidez după preferințele copilului și îmbin învățarea intensivă cu cea naturală și de cele mai multe ori recompensa pentru copil este activitatea în sine.
”Ca logopezi, în intervenția timpurie utilizăm diverse activități pentru a ne atinge obiectivele. Chiar dacă folosim o varietate mare de materiale, în continuare avem un control asupra activității. Totuși, atunci când ne petrecem timpul cu un copil mic, ne dăm seama că acest tip de structură nu-și are locul în această interacțiune.
Terapia direcționată către copil (child-directed treatment) îi permite copilului să se joace normal, așa cum face de obicei, iar logopedul intră în jocul lui cu sarcini specifice obiectivelor. Interesele copilului sunt cele care vor stabili activitățile în sesiunea de lucru.
Mai jos găsiți câteva argumente pentru care susțin această metodă de terapie:
Copii se simt mult mai implicați atunci când ei pot alege activitatea.
Începe prin a observa copilul, pentru a vedea nu numai cu ce se joacă ci și cum se joacă copiii. Adună informații de la îngrijitori/ părinți și încearcă să intri în contact cu copilul pentru a vedea cum răspunde. La fel ca adulții, copiii mici își amintesc mai multe lucruri atunci când le place ceva.
Întreabă-te:
- Îi place să stea/ să construiască/ să reconstruiască, să se prefacă?
- Preferă să alerge/ să sară/ să arunce obiecte?
- Preferă să alternăm activități de mișcare cu cele statice?
- Petrece mult timp într-o activitate sau trece de la una la alta?
Aceste informații te ajută să intri în jocul copilului mult mai ușor astfel încât să poți schimba des obiectivele într-o sesiune de lucru, prin simularea unor interacțiuni naturale. De exemplu, dacă un copil se joacă cu setul de bucătărie, îl poți îndemna să:
- Denumească obiecte: ” ce faci acolo?”
- Să potrivească obiecte: ”Îmi dai o cană ca a ta?”
- Să urmeze instrucțiuni: ” Dă-mi te rog o lingură”.
Deseori copiii învață mai repede o abilitatea nouă prin schimbarea unui aspect într-o activitate familiară.
Mai degrabă interacționăm într-o activitate normală de joc a copilului, noi adaugând informații peste ceea ce deja cunoaște și face natural, decât să creăm activități noi, experiențe separate pe care le duce la bun sfârșit doar în sesiunea de lucru. Atunci când copilul învață abilități noi ca parte a activităților zilnice, acele abilități devin mai relevante și copiii le exersează și în afara sesiunilor de terapie.
Întâlnesc provocări în intervenția direcționată către copil? Desigur!
Trebuie să adaptez repede planul sesiunii și să mă adaptez intereselor în continuă schimbare ale copilului. În terapie îmi stabilesc scopuri pe termen lung, ceea ce mă ajută să rămân focusată și să adaptez activitatea fără să descurajez copilul.
Un exemplu:
Obiectivul pe termen lung este să urmeze instrucțiuni din 2 mișcări independent.
Folosesc activitatea inițiată de copil să-l învăț acest lucru:
- Joc cu trenul: ”pune omulețul în tren apoi împinge-l în sus”.
- La gustare: ” Ia o banană și dă-mi-o”.
Intervenția direcționată către copil nu-ți permite să planifici din timp activtatea, în unele aspecte presupune mai mult de lucru. Mă gândesc constant încotro ne va duce această activitate(cea inițiată de copil), când și cum să adaug indicații într-o modalitate naturală. Cu timpul,printre cazurile tale, vei întâlni modalități de joc și de învățare similare la copii diferiți.”
Articol tradus și adaptat de Georgiana Trancău.
Gânduri bune!
Sursa articol: www.blog.asha.org
Sursa foto: www.unsplash.com
2 Comments