Părinții: trunchiul emoțiilor copiilor

Copiii experimentează, exprimă și percep emoțiile înainte de a le înțelege. În procesul de învățare copiii deprind o serie de abilități ce îi conectează cu familia, ceilalți copii, educatori și persoanele din comunitatea. Copiii învață să recunoască, eticheteze, să controleze și să-și comunice emoțiile. Acestea sunt o succesiune de capacități în creștere ce îi ajută să devină competenți în negocierea relațiilor din ce în ce mai complexe, să participe efectiv în relații și activități de grup și să beneficieze de suportul social crucial pentru o dezvoltare și funcționare sănătoasă.

Articolul The role of family context in the development of emotional regulation  este o recenzie a studiilor ce au ca subiect reglarea emoțională la copii și adolescenți. Scris de mai mulți cercetători și publicat în anul 2007 în Social Development Issues.

            Reglarea emoțională este un proces intern ce presupune administrarea emoțiilor, comutarea atenției  și administrarea răspunsurilor fiziologice. Un rol important îl are și influența externă adică părinții și alte persoane ce ajută la modularea emoțiilor.

 Reglarea emoțională  depinde de o serie de factori precum:

• Tempermentul copilului
• Dezvoltarea neuropsihologică
• Dezvoltarea cognitivă
• Formarea și menținerea relațiilor sociale

În această recenzie sunt argumentate opiniile unor cercetători privind contextul în care este influențată capacitatea de reglare emoțională  a copilului și anume:

1. Prin observarea părinților
2. Prin punerea în practică a comportamentelor părinților
3. Din cauza climatului familial

            Reper de dezvoltare social-relațională elaborat de Jossey- Bass

 

Reglarea emoțională prin observarea părinților

Modul propriu de interacțiune emoțională al fiecărui părinte îl învață pe copil ce emoții sunt acceptate și așteptate în mediul familiar dar și cum pot fi ele gestionate. Copilul învață că anumite situații provoacă emoții și ei observă reacția celorlalți pentru a învăța ”cum trebuie” să reacționeze într-o situație similară.

De exemplu, dacă părintele este mai predispus să manifeste numai un nivel ridicat de furie asupra copilului în situații frustrante, copilul nu are ocazia să observe un răspuns eficient de reglare emoțională. Dacă părintele exprimă liber o gamă largă de emoții atunci copilul are ocazia să învețe diferite emoții adecvate situațiilor, precum și o mai mare varietate de răspunsuri emoționale.

Contextul familial și reglarea emoțională

Teoria lui Gottman a ”meta-emoțiilor” afirmă că părinții ce sunt  în mod tipic receptivi și afectuoși manifestă un anumit comportament parental și au anumite credințe influențând reglarea emoțională a copilului.

Părinții ce au această filosofie a meta-emoțiilor au un anumit tip de comportament parental:

• Sunt mai conștienți de emoțiile copilului
• Văd emoțiile copilului ca o oportunitatea de apropiere sau învățare
• Își ajută copilul să-și identifice verbal emoțiile
• Empatizează sau validează emoția copilului
• Ajută copilul în rezolvarea problemei

Părinții ce au tendița de a înlătura emoțiile( lasă că trece, nu mai fi supărat, fii vesel) manifestă un alt tip de comportament parental:

• Se simt inconfortabil în exprimarea emoțiilor
• Au tendința de a nu fi de acord cu ceea ce exprimă copilul sau vor să înlăture expresiile emoționale.

Teoria lui Eisenberg sugerează că reacțiile părinților la emoțiile copiilor afectează capacitatea acestora de reglare emoțională. Tendința părinților de a minimiza răspunsul emoțional al copilului este asociată cu o strategie evitantă de reglare emoțională la preșcolari. Similar, răspunsurile negative și de înlăturare a emoțiilor au fost asociate cu o creștere a furiei la copil fiind observată în interacțiunea copil-părinte.

În contrast, atenția părinților asupra dificultăților copiilor este asociat cu o modalitate constructivă a copilului în a face față problemelor.

Studiul longitudinal al lui Eisenberg a indicat faptul că reacțiile negative ale părinților la emoțiile copiilor sunt asociate cu o calitate scăzută a funcționării sociale și cu dificultăți de reglare emoțională. Mai mult, relația dintre problemele de comportament ale copilului și reacțiile parentale de pedepsire sau supărare/mâhnire sunt bidirecționale.

Roberts și Strayer  spun că încurajarea copilului să manifeste emoțiile și afectele  negative au un efect pozitiv asupra tuturor competențelor copilului și sugerează că părinții, ce per total încurajează sau descurajează emoțiile negative ale copilului au copii cu dificultăți de adaptare. În acest context, Denham a descoperit că reacțiile calme/neutre ale părinților la furia copilului a fost asociată cu un nivel mai scăzut de exprimare a furiei și a încrâncenării în alte contexte.

Climatul emoțional al familiei și contribuția

în reglarea emoțională

Climatul emoțional al familiei experimentat în viața de zi cu zi are un impact important asupra dezvoltării emoționale globale și a capacității de reglare emoțională a copilului. Climatul familial este dat de calitatea relațiilor (de atașament, relația dintre soți sau stilul parental) și de cantitatea de emoții negative și pozitive manifestate între membrii familiei.

Când climatul familial este negativ, constrângător sau imprevizibil, crește riscul de reactivitate emoțională din partea copilului ca manifestare a emoțiilor imprevizibile sau a manipulărilor emoționale la care este expus. În acest tip de mediu, copilul observă dereglări emoționale ale părinților și în același timp se simte insecurizat emotional.

Atunci când copilul se află într-un mediu responsiv, consistent în care se simte acceptat și îngrijit, el se simt securizat emoțional și liber în a se exprima emoțional pentru că este sigur că nevoile emoționale îi vor fi îndeplinite. De asemenea, securizarea vine și din faptul că el știe la ce să se aștepte din partea comportamentului părinților dar și care vor fi consecințele dacă se poartă urât.

Relațiile maritale

Conflictele între adulți, părinți, bunici sau soți reprezintă un context din care copiii învață modalități adaptative și/sau maladaptative de a gestiona conflictele și emoțiile conexe. Copilul expus la un trecut caracterizat de furie (chiar dacă nu direcționată către el) poate avea ulterior dificultăți de dezvoltare social și relațională. Totodată, conflictul între soți influențează securitatea emoțională a copilului, aceasta fiind una dintre componentele reglării emoționale.

Strategii de reglare emoțională

Printre strategiile descoperite ca fiind utile au fost:

• reîncadrarea situației din negativă în pozitivă
• redirecționarea atenției de la premiu/răsplată
• implicarea mamei în căutarea informațiilor și comutarea atenției, într-o situație frustrantă
• selectarea oportunităților de către părinți pentru copil, cu scopul de a învăța despre experiențele emoționale. Părinții pot selecta sau evita anumite contexte ca o modalitate de reglare emoțională proactivă. Totuși, ca această modalitate să funcționeze trebuie luate în seamă caracteristicile copilului (temperamentul, comportamentul în anumite contexte).

Așadar, toate aceste componente detaliate anterior, climatul familial, comportamentul emotional al părinților dar și răspunsul părintelui la emoțiile copilului afectează capacitatea copilului de auto-reglare emoțională dar și sentimentul de securizare emoțională.

Impactul tuturor acestor elemente se poate observa în ceea ce copilul exteriorizează și anume, comportamentul pe care îl manifestă în anumite situații cu implicare emoțională puternică.

Gânduri bune, Georgiana Trancău.

 

Bibliografie

Morris, A. S., Silk, J. S., Steinberg, L., Myers, S. S., & Robinson, L. R. (2007). The Role of the Family Context in the Development of Emotion Regulation. Social Development Issue, 361-388.

Saarni, C. (2011). Emotional development in childhood. Encyclopedia on Early Childhood Development, 1-6.